Visul

Alerg stingher pe calea timpului,
Fără să-mi pese de agonia visului;
Şi mă ciupesc cu a mea mână rece
Crezând că dacă mă trezesc, coşmarul trece.

Sunt prins în el, mă poartă peste tot,
Stau nemişcat, de parcă aş fi mort,
Neîndrăznind prea tare să clipesc;
Chiar dacă e coşmar, nu vreau să mă trezesc.

Eu ştiu că asta e o probă grea,
Pusă la cale de o făptură rea;
Diavolul mă-ndeamnă să aleg o cale,
Să dau frâu liber intenţiilor criminale.

Spun nu. Nu vreau să curgă sânge
Şi nu doresc să văd un înger care plânge.
Cobor umil privirea, cuţitul îl arunc –
Nu pot îngerul vieţii cu ură să-l străpung.

Din somn atunci trezindu-mă, eu brusc am înţeles;
De ce să aleg moartea, când ştiu că am un sens?
Călău n-am vrut să fiu, n-am vrut sânge să curgă,
Dar am privit coşmarul întreg ca pe o rugă.

De lume nu îmi pasă ce crede şi ce spune,
Căci ştiu că masca mea ascunde numai intenţii bune.
Şi chiar dac-a trecut şi a fost doar un vis
O şoaptă mă convinge că moartea am învins.