La fel...

Cuprins de teamă, umil, cu ochii mici
Te prăpădeşti încet, tot căutând răspuns,
Zilnic te-ntrebi dacă e bine-aici,
Dacă o viaţă ţi-e de-ajuns.

Ai obosit şi gânduri te-nconjoară,
Acelaşi răsărit, apusul e la fel,
În fiecare an e primăvară,
O altă stea se stinge de pe cer.

Tu ştii când ai venit. Dar de plecat când pleci?
Te ţii de-un fir de aţă neagră;
Ochii îi ţii deschişi şi mâinile-ţi sunt reci,
Dar steaua ta când o să cadă?

Odat-ai coborât, e rândul tău să urci,
Îi uiţi pe ei, acum îi laşi în urmă;
O să-ţi găsească loc prin sutele de cruci
Şi tot ce-ai fost o să devii: o umbră...