La ce e bună îngheţata



     În afara faptului că e îndrăgită de toţi, chiar şi de adeptele celor mai drastice diete, îngheţata rămâne gustarea preferată a majorităţii. Vara trecută mi-am imaginat cum m-aş putea folosi şi de beţele de îngheţată, nu doar de gustul delicios şi caloriile acesteia. După 3-4 luni, cât a durat maratonul cu strângerea beţelor de îngheţată, iată ce am construit cu puţin ajutor de la verişoara mea:












Tu la ce visezi?

     
                                                 Oamenii au propriul mod de a-şi exprima pasiunea pentru vise. Fie că o fac prin cuvinte, deseori alese cât se poate de nepotrivit, fie prin fapte situate la limita dintre egoism şi penibil, nu ezită să-şi impună pseudo-respectul în ochii celorlalţi. 
        În oricâte şi oricare circumstanţe s-ar afla, oamenii nu încetează să vorbească despre pasiunile şi visele lor. Pornind mai întâi pe calea materială, pentru ca mai apoi să descopere adevărul (...ce-i drept dureros) ascuns sistematic în spatele primului eşec, evoluţia spiritului uman se sfârşeşte brusc, acolo unde, cândva, viaţa plănuită în amănunt desconsidera importanţa deciziilor luate.
             Pentru a-şi duce la îndeplinire visele, unii ar merge şi până în pânzele albe, ar lăsa toate câte îi împiedică şi s-ar avânta imediat în marea de posibilităţi şi (...până şi) surprize pe care le au plănuite de foarte mult timp. Oare este firesc să planuim chiar totul? Avem tendinţa, uneori, de a oscila între destin şi hazard; între concret şi imprevizibil. De nenumărate ori, asociem resemnarea cu destinul şi norocul cu hazardul. Nu avem însă certitudinea că în spatele acestor lucruri s-ar afla deciziile pe care le luăm sau stricteţea cu care destinul îşi scrie scenariile.
     La capitolul "Împliniri" există, mai mult sau mai puţin justificabilă, ordinea priorităţilor pe care ni le stabilim în viaţă: material sau/şi spiritual. Cu trecerea timpului, fiecare gustă dulcele amar - în momentul luării unei decizii. Pentru că în asta constă, până la urmă, pariul pe care îl punem pentru visele noastre. Cu destinul. Sau cu hazardul. Lupta dintre cele două se va da întotdeauna în sufletul fiecăruia, fără a şti vreodată cine a pierdut sau a câştigat ceva.
     Şi toate astea pentru a ne împlini visele. Pentru a realiza, de fapt, că nu visul în sine ne face fericiţi, sau bogaţi, sau iubiţi... ci luptele pe care suntem nevoiţi să le purtăm în dobândirea acestuia. Lupte simple sau complicate, cu sinele sau cu cei din jur - consideraţi de nenumărate ori piedici în calea reuşitei noastre - care sfidează uneori eticul şi fără de care am fi total străini sacrificiului. 
     În general, este tentant sau firesc pentru unii, să încadreze familia în categoria factorilor care împiedică împlinirea viselor. Asta abia când reuşesc, într-un târziu, să îşi formeze o conştiinţă proprie, "culeasă" atent ba din anturaj, ba din muzica pe care o ascultă sau din sfaturile greşit înţelese ale celor mai în vârstă; uită sau, mai degrabă, refuză grija familiei devenită acum o incontestabilă piedică în calea viselor acestora. Vor libertate proprie, atât în gândire cât şi în luarea deciziilor. Vor ca acea independenţă (din păcate nu şi de ordin material) să le întărească opiniile şi să le lumineze aşteptările, pentru ca mai apoi să realizeze (vorba unei prietene) că "e trist!...".
     Părinţii întotdeauna încearcă să te facă mici versiuni ale lor. Mulţi nu acceptă asta, însă majoritatea părinţilor îşi educă odraslele aşa cum au fost şi ei educaţi. Sau cum ar fi vrut să fie. Le cumpără ce ei n-au avut la vremea lor, construind, încet, copii personale ideale. Numai dacă creşti fără aceste constrângeri, poţi deveni propria ta persoană. Părinţii noştri au avut visele lor, noi le avem pe ale noastre; generaţiile care vor urma le vor avea pe ale lor. Lucrurile se schimbă mereu, oricât ne-am dori ca ele să rămână la fel.
     Sunt visele importante? Ce te face să vrei să trăieşti o viaţă cu pasiune? Fără vise şi pasiuni omul nu poate exista. E suficient să te întinzi seara pe iarbă şi să priveşti la o stea căzătoare. Gândul îţi fuge nestingherit şi eşti liber să visezi fericit la planurile tale şi la ceea ce te aşteaptă. Atât de departe, încât simţi nevoia de a lăsa undeva în trecut ce ai acum, pentru surpriza zilei de mâine. Cineva spunea odată că cea mai bună cale pentru a-ţi îndeplini visele este să te trezeşti. Să pleci cât mai departe, conştient de schimbare şi de capcanele viitorului, asumându-ţi riscul că poate nu totul va merge aşa cum ai plănuit. "Partir c'est mourir un peut.". Ştiu că nu e uşor şi că n-o poţi face singur, însă de obicei gravitatea unui lucru este doar o faţadă şi cu trecerea timpului dispare...
     Când simţi că ai luat deciziile corecte, eşti cu adevărat fericit. Sau nu? Depind visele de deciziile luate? Visăm la lucruri mari şi mai rar la lucruri mărunte. Toate visele noastre pot deveni realitate dacă avem curajul de a le urma. Căci cum ne-am putea numi visători, dacă am spera numai la lucruri realizabile? 
     Şi dacă mă întrebi...în general, să ştii că eu îmi trăiesc visele... 

Bijuterii hand-made



O veche ocupaţie de care mi-am amintit recent şi m-am gândit să vă arăt şi vouă. Medalioane lucrate manual.





Incultura din România...şi o poezie care s-o ilustreze



           Adevăratele valori se nasc şi mor repede. În eternitatea lumii, privirile miilor de spectatori constrânşi să admire opera unui artist se sting odată cu acesta. Şi vin mereu alţi artişti, care mai de care mai "pe val". Privirile persistă. N-aţi înţeles? Doar actorii se schimbă; scena şi spectatorii ramân aceiaşi...

          Pentru publicul român - veritabil devorator de drame OTV-iste - nu s-a creat încă vedeta supremă de adorat. Ce Elodia Ghinescu, ce Simona Senzual sau Anca Pandrea şi Iurie Darie?? Românii s-au săturat de  aşa-zisele personalităţi ale vremii. Ne-am obişnuit cu toţii cu gândul că artiştii (români sau nu), aşa cum vin, trebuie să şi plece odată şi-odată. Şi când spun artişti mă refer nu numai la muzicieni, ci şi la pictori, compozitori, actori, regizori, scriitori. 
          Nimic nu mai ţine în ţara asta. Nimic nu mai înseamnă alinare pentru cetăţeanul răpus de problemele economice ale ţării, ratele neplătite la bancă sau cumplita reducere de 25%.
          Singura alinare a românului rămâne televizorul. Păi cine îi mai oferă lui aşa spectacol pe cinste? Prin zecile de canale, trebuie să găsească măcar unul care să-l ţină nemişcat de pe fotoliu. Cum să vă explic... ceva suspans, dramă, comedie şi acţiune - toate într-unul singur. Cum a fost episodul Elodia. Fericit tataie, ca mai toţi pensionarii, că avea ce să vadă în fiecare seară...
          Dar adesea îmi răsună în cap întrebarea: oare poporul român nu mai este interesat şi de altceva în afară de asemenea jeguri de emisiuni?? CIRC! Fără pâine. Simplu: circ! Mai ieri citeam un articol în ziar care spunea că rata de analfabetizare în România a crescut la 75%. Că, aşa cum se prevede, ţara noastră se duce de râpă cu fiecare zi ce trece. Cultura...devine utopie.
          Spuneam cu câteva rânduri mai sus că adevăraţii artişti şi oameni de cultură se sting încetul cu încetul. Problema a fost şi rămâne aceeaşi în continuare: cultura şi reprezentanţii acesteia se perindă fulgerător pe scena vieţii, până dispar, pentru a face loc altora mai buni, mai căutaţi şi mai în vogă. Vă miraţi de ce tineretul e aşa cum e. De ce s-a ajuns aici. La şcoală profesorii se luptă cu morile de vânt când vine vorba de a le preda elevilor despre Eminescu, Creangă, Caragiale,Dostoievski, Kant. "Ce gen cântă Kant ăsta?" se aude din ultimele bănci... Este de-a dreptul inutil să (mai) încerci să oferi cultură unei generaţii pierdute timpuriu; o generaţie Tokio Hotel, Guţă, Salam, dispărută în curentul Emo şi mult prea dezinteresată de ceea ce ai noştri părinţi şi bunici s-au bucurat dintotdeauna: cultura. 
          E simplu! Ce urmează mai jos vă va explica cum stă treaba cu valoarea artiştilor şi a culturii în România:


 Noi vrem circ nu vrem cultură! 
La TV harababură
Vrem în boxe doar manele
Ce dacă vin vremuri grele?!
 Fotbal, bere şi seminţe - 
 Astea-s noile tendinţe:
 Piţipoance, cocalari,
 Ţară plină de şmenari!
 Internet, nu cărti citite 
 În minţile prăfuite,
 Că sloganul nostru, frate
 "Sunt român şi am dreptate!"
 Nu mai merge cu cititul,
 Ori respectul, ori banalul...
 Acum se respectă harul
 De a arunca cu bani,
 De a face combinaţii.
Puştii nu vor meditaţii,
Vor tentaţii, vor senzaţii;
MTV, Hannah Montana,
Gucci sau Dolce Gabbana.
Jointuri, femei, băutură
Şi toate fără măsură.

Pensionarii vor mărire,
Pensia nu le convine;
Bugetari goniţi pe bandă,
Protestul e-n avangardă
Şi am sărăcit cu toţii...
Tremură pe Boc chiloţii
Când proteste sunt în lanţ.
Ne-njosim pentru un sfanţ!
Ţara asta se scufundă,
Criza e tot mai profundă;
 Parlamentul face gură
Şi pe Băse-l doare-n...bască.
Cine bine să trăiască??
Lumea toată pleacă-afară
Ocolesc greul din ţară
Şi evită incultura
Instalată permanent.
Totul este evident:
Educaţia ne moare,
Bolnavii umplu spitale,
Că sistemul sanitar 
Te fură la buzunar.
Şpăgile rămân în floare,
 Degeaba se fac controale...
În faţă ne suflă Vântu
Că doar banii-nvârt pământu';
Şi-un sistem judiciar: 
Stenograme la dosar
Să acuze bietul rege;
Cine poate înţelege?...

Revenim la incultură - 
Un "proiect" de anvergură 
Insuflat, s-ar zice, poate
De nişte minţi luminate
Care vor să ne conducă
Care, cum, pe unde-apucă.
Nu degeaba România
Promovează clar prostia - 
Mijloc de manipulare
Ca să facă din popor
Ce le trebuie şi vor:
Proşti, dar mulţi. Că cine ştie...
Preşedinţii se tot schimbă,
Numai voturi tre' să fie!
Pro sau contra? Ei decid.
Orice român e avid
Când e vremea să voteze, 
Când e vorba de făină,
Zahăr, ulei, margarină...
Nu vorbele sunt în vogă
Sau vreo lege de s-aprobă.
Dă-le, frate, un breloc!
Dă găleţi, pixuri, chibrite,
Babele-s înnebunite!
Pentru "boşi" bagi o brichetă
Şi-uite-aşa-i campania corectă!
Asta cere tot românu':
Să-i dai, că-i sărac...hapsânu'!

Scandal, circ şi veselie
Vor românii pe felie,
Şi-unde să le dai ce vor
Decât la televizor?
Pupezele siliconate
Sunt cele mai căutate;
Agramate divorţate
Apărute peste noapte
Care-şi caută amanţi
De elită-n Dorobanţi.
Guţa-şi face casă de modă, 
 Are elefantu'-n probă;
Iar artiştii-adevăraţi 
N-au loc să mişte de ... dezorientaţi.

Asta ne e ţara, asta ne e cultura
Şi ne mirăm de ce-a lăsat în urmă dictatura...
Căci vinovat de situaţia creată
E fiecare dintre noi, şi nu e prima dată!
Când cultura încet va dispărea
 Şi-artiştii se vor duce aşijderea
 Atunci ne va lipsi învăţătura - 
Frustraţi că spaţiul Schengen ne salută ... incultura.




Model brăţară #2


Culorile sunt foarte prost alese (neapărat trebuie să trec pe la mercerie! ). Ideea e simpatică.




We... actually did it, Romania! :)

        
Uite că am făcut-o şi pe asta... Sâmbătă, 25 septembrie a fost marea zi de curăţenie naţională, sau mai bine zis Ziua în care România a vrut să-şi demonstreze că e capabilă şi de altceva în afară de nesimţire, prostie, piţiponceală şi bătaie de joc.
          Şi a ieşit destul de bine. Am văzut că pe site s-au înscris 73.238 de voluntari din toată ţara, iar la ştiri s-a estimat că în ziua de sâmbătă peste 150.000 de români au ieşit să-şi cureţe ţara de propriile gunoaie. Că...vorba aia: nu e om (român) care să nu fi aruncat vreodată gunoi pe jos, fie din cauza comodităţii de a se deplasa până la coş/tomberon, fie din simpla indiferenţă pe care o are pentru Românica lui (n.r. a românului).
          Campania "Let's do it, Romania!" s-a desfăşurat şi la noi în Călineşti. În afară de elevii Şcolii Generale Vrăneşti şi de oamenii primarului, am participat şi eu cu 5 amici. Dar întâi de a face cunoscută echipa mea, trebuie neapărat să "prezint" echipa primarului: femei cam la vreo 45-70 de ani (babe dornice de activitate fizică) şi ţigani mereu veseli şi "la modă, pe sistem". Acum, privind situaţia cât se poate de serios...oare ce le-a promis nenea primar acelor stimabile doamne care, la vârsta lor, în loc să-şi amintească ora la care se ia Gerovitalul sau locul în care şi-au lăsat proteza, ele brusc şi-au scos simţul responsabilităţii de sub anestezie şi şi-au pus oasele la adunat de gunoaie?? Să nu mai pomenesc de ţigăncile îmbrăcate ca de Halloween: adidaşi+geantă de piele (vorba vine piele...)+basma+ojă roz (neapărat! Că cine trece pe lângă ele nu ţine cont de faptul că adună gunoaie, ci de ADEVĂRATELE ASPECTE ALE ÎNFĂŢIŞĂRII LOR!!! ).
          Şi acum, inevitabil te gândeşti că pretenţioşii ăştia de rRomi pun accent considerabil pe aspectul lor, dar iată că promisiunile lu' nenea primar le-au deşteptat spiritul (aşa-zis) naţionalist şi pentru o zi au scutit-o pe Românica de gunoaie.
          Buun, să revin la mica mea echipă (mică mică, da' ridică!). Le mulţumesc mult  lui Joe, Radu, Lory şi Elenei că au acceptat să participe la această campanie de curăţenie naţională şi că au transformat ziua de sâmbătă într-una plină de distracţie şi voie bună!
Iată câteva poze pe care le-a făcut Radu cu noi şi proaspăt curăţata noastră comună, Călineşti:


Cel în dungi e adunat de prin gunoaie. I-am spus Boc... 
 
 Asta am strâns doar de pe 50 m pătraţi!
  
 


Mai avem nevoie şi de pauză :)




El e Shobo 

Alături de zacuscă, margarină, şosete, chiloţi, căciulă, prezervative, jucării, Boc şi Shobo, l-am găsit şi pe Corbul 

  

Brăţări hand-made

Un nou hobby care mă preocupă în ultima vreme, mai ales de când perioada mea de timp liber se estimează la... un an. Am aflat de această idee de pe un site extrem de interesant şi, recunosc, mi-a luat ceva timp până am realizat cu ce se mănâncă :)
          Un model este gata în maxim 10 zile (cu 2-3 ore de lucru/zi). Cam mult, nu? Dar rezultatul este pe măsura aşteptărilor. Iată cea de-a doua brăţară realizată de mine (cu prima nu am imagini):






Voi posta de fiecare dată imagini noi cu brăţările realizate.