La ce e bună îngheţata



     În afara faptului că e îndrăgită de toţi, chiar şi de adeptele celor mai drastice diete, îngheţata rămâne gustarea preferată a majorităţii. Vara trecută mi-am imaginat cum m-aş putea folosi şi de beţele de îngheţată, nu doar de gustul delicios şi caloriile acesteia. După 3-4 luni, cât a durat maratonul cu strângerea beţelor de îngheţată, iată ce am construit cu puţin ajutor de la verişoara mea:












Tu la ce visezi?

     
                                                 Oamenii au propriul mod de a-şi exprima pasiunea pentru vise. Fie că o fac prin cuvinte, deseori alese cât se poate de nepotrivit, fie prin fapte situate la limita dintre egoism şi penibil, nu ezită să-şi impună pseudo-respectul în ochii celorlalţi. 
        În oricâte şi oricare circumstanţe s-ar afla, oamenii nu încetează să vorbească despre pasiunile şi visele lor. Pornind mai întâi pe calea materială, pentru ca mai apoi să descopere adevărul (...ce-i drept dureros) ascuns sistematic în spatele primului eşec, evoluţia spiritului uman se sfârşeşte brusc, acolo unde, cândva, viaţa plănuită în amănunt desconsidera importanţa deciziilor luate.
             Pentru a-şi duce la îndeplinire visele, unii ar merge şi până în pânzele albe, ar lăsa toate câte îi împiedică şi s-ar avânta imediat în marea de posibilităţi şi (...până şi) surprize pe care le au plănuite de foarte mult timp. Oare este firesc să planuim chiar totul? Avem tendinţa, uneori, de a oscila între destin şi hazard; între concret şi imprevizibil. De nenumărate ori, asociem resemnarea cu destinul şi norocul cu hazardul. Nu avem însă certitudinea că în spatele acestor lucruri s-ar afla deciziile pe care le luăm sau stricteţea cu care destinul îşi scrie scenariile.
     La capitolul "Împliniri" există, mai mult sau mai puţin justificabilă, ordinea priorităţilor pe care ni le stabilim în viaţă: material sau/şi spiritual. Cu trecerea timpului, fiecare gustă dulcele amar - în momentul luării unei decizii. Pentru că în asta constă, până la urmă, pariul pe care îl punem pentru visele noastre. Cu destinul. Sau cu hazardul. Lupta dintre cele două se va da întotdeauna în sufletul fiecăruia, fără a şti vreodată cine a pierdut sau a câştigat ceva.
     Şi toate astea pentru a ne împlini visele. Pentru a realiza, de fapt, că nu visul în sine ne face fericiţi, sau bogaţi, sau iubiţi... ci luptele pe care suntem nevoiţi să le purtăm în dobândirea acestuia. Lupte simple sau complicate, cu sinele sau cu cei din jur - consideraţi de nenumărate ori piedici în calea reuşitei noastre - care sfidează uneori eticul şi fără de care am fi total străini sacrificiului. 
     În general, este tentant sau firesc pentru unii, să încadreze familia în categoria factorilor care împiedică împlinirea viselor. Asta abia când reuşesc, într-un târziu, să îşi formeze o conştiinţă proprie, "culeasă" atent ba din anturaj, ba din muzica pe care o ascultă sau din sfaturile greşit înţelese ale celor mai în vârstă; uită sau, mai degrabă, refuză grija familiei devenită acum o incontestabilă piedică în calea viselor acestora. Vor libertate proprie, atât în gândire cât şi în luarea deciziilor. Vor ca acea independenţă (din păcate nu şi de ordin material) să le întărească opiniile şi să le lumineze aşteptările, pentru ca mai apoi să realizeze (vorba unei prietene) că "e trist!...".
     Părinţii întotdeauna încearcă să te facă mici versiuni ale lor. Mulţi nu acceptă asta, însă majoritatea părinţilor îşi educă odraslele aşa cum au fost şi ei educaţi. Sau cum ar fi vrut să fie. Le cumpără ce ei n-au avut la vremea lor, construind, încet, copii personale ideale. Numai dacă creşti fără aceste constrângeri, poţi deveni propria ta persoană. Părinţii noştri au avut visele lor, noi le avem pe ale noastre; generaţiile care vor urma le vor avea pe ale lor. Lucrurile se schimbă mereu, oricât ne-am dori ca ele să rămână la fel.
     Sunt visele importante? Ce te face să vrei să trăieşti o viaţă cu pasiune? Fără vise şi pasiuni omul nu poate exista. E suficient să te întinzi seara pe iarbă şi să priveşti la o stea căzătoare. Gândul îţi fuge nestingherit şi eşti liber să visezi fericit la planurile tale şi la ceea ce te aşteaptă. Atât de departe, încât simţi nevoia de a lăsa undeva în trecut ce ai acum, pentru surpriza zilei de mâine. Cineva spunea odată că cea mai bună cale pentru a-ţi îndeplini visele este să te trezeşti. Să pleci cât mai departe, conştient de schimbare şi de capcanele viitorului, asumându-ţi riscul că poate nu totul va merge aşa cum ai plănuit. "Partir c'est mourir un peut.". Ştiu că nu e uşor şi că n-o poţi face singur, însă de obicei gravitatea unui lucru este doar o faţadă şi cu trecerea timpului dispare...
     Când simţi că ai luat deciziile corecte, eşti cu adevărat fericit. Sau nu? Depind visele de deciziile luate? Visăm la lucruri mari şi mai rar la lucruri mărunte. Toate visele noastre pot deveni realitate dacă avem curajul de a le urma. Căci cum ne-am putea numi visători, dacă am spera numai la lucruri realizabile? 
     Şi dacă mă întrebi...în general, să ştii că eu îmi trăiesc visele... 

Bijuterii hand-made



O veche ocupaţie de care mi-am amintit recent şi m-am gândit să vă arăt şi vouă. Medalioane lucrate manual.