Urăsc, iubesc.

        
          Vă propun în acest articol un exerciţiu de imaginaţie care se rezumă la două principii ce ne guvernează viaţa. Vorbesc de doi termeni total opuşi, dar care pot avea consecinţe importante atunci când nu se pot distinge unul de celalalt - iubirea şi ura.
          Fiecare este liber să îşi guverneze propria existenţă după oricare principiu doreşte. Dar, privind în ansamblu, toate lucrurile după care alegem să ne conducem viaţa se bazează fie pe ură, fie pe iubire. Problema s-a pus în felul următor: discutam acum ceva timp cu un bun prieten despre motivaţia supremă. După o analiză amănunţită, respectivul prieten a ajuns la concluzia că, în viaţă, cea mai puternică motivaţie o reprezintă iubirea. Eu am zis că ura. :)

          Dar să revenim la exerciţiul de imaginaţie de care am amintit mai sus. Aşadar, preţ de câteva minute imaginaţi-vă idealul vostru motivat de un singur principiu. Aveţi de ales între ură şi iubire. Lăsaţi deoparte motivările materiale! Imaginaţi-vă doar că cel mai mare vis al vostru se construieşte (sau, de ce nu, s-a construit) motivat doar de un singur principiu din cele două. În mod subiectiv, vei alege iubirea, nu-i aşa? Să-ţi explic şi de ce. Imediat ce te supui acestui exerciţiu, uiţi că este un simplu joc al imaginaţiei şi, inconştient, nu ai putea să-ţi imaginezi vreodată că tot ce ai acum (familie, copii, prieteni) este rezultatul unei motivaţii puternice concentrată pe ură.
          Însă nu este vorba despre o ură rea, malefică, răzbunătoare. Să nu crezi că dintr-o ură răzbunătoare ar ieşi vreodată ceva bun... Tot în mod subiectiv, ştii şi crezi în continuare că motivaţia bazată pe iubire este cea mai puternică în cazul tău. În mod obiectiv, lucrurile stau altfel. Chiar dacă nu îţi poţi imagina întreaga viaţă construită după modelul urii, undeva în sufletul tău există o particică stingheră ce recunoaşte că într-o viaţă de om (nu neaparat a ta, acum) ura este o motivaţie mai puternică decât iubirea.
          Nu încerc să dramatizez sau să dau lecţii de principiu. Personal, nu agreez deloc o conştiinţă ce îşi are rădăcinile în pura răzbunare, ori în ura pătimaşă, ori în alte principii negative. Pentru mine, ura constructivă se află întotdeauna în cutiuţa cu lucruri pozitive. Cineva motivat de o ură constructivă DAR cu o conştiinţă sănătoasă se va îndrepta numai către drumul cel bun. Nu crezi că acţiunile unui om constrâns de  o ură constructivă chiar sunt de neclintit? Atunci să dau şi nişte exemple ideale ipotetice:

          ~ În copilărie, individul X a fost abandonat/neglijat de către părinţi şi, neavând o alternativă, a fost obligat să trăiască în stradă până la vârsta de 14 ani. Motivele părinţilor de a-l abandona/neglija se deduc din condiţia lor socială: tatăl - alcoolic violent; mama - dependentă de narcotice. 
Ajuns la maturitate şi având acum o familie şi o situaţie materială stabilă, individul X hotărăşte să înfiinţeze o asociaţie de binefacere pentru copiii abandonaţi, cu gândul ca pe viitor să nu mai existe şi alţii în situaţia lui.
        
               Cine/Ce l-a motivat să procedeze întocmai?
Iubirea pentru copiii abandonaţi   
          Ura pentru abandonul părinţilor  

          ~ Individul Y, muncitor necalificat la o firmă de construcţii, soţ şi tată, având o situaţie materială precară. Cu mult mai în vârstă decât colegii de serviciu, este luat zilnic peste picior de către aceştia, datorită educaţiei sale. În grupul de prieteni se simte, de asemenea, inferior lor deoarece la cei 42 de ani ai săi, nu a reuşit să absolve decât 10 clase. 
Într-o zi, dezgustat de părerile celor din jur şi conştient că pe viitor va putea oferi familiei un trai mai bun, îşi ia inima în dinţi şi decide să urmeze cursurile unei facultăţi. Peste câţiva ani ajunge superior colegilor în funcţie.

Cine/Ce l-a motivat să ia această decizie?
Iubirea pentru familie
Ura pentru batjocura şi inferioritatea celorlalţi
  

          ~ Într-o seară, individul Z este obligat să privească cum într-o scară de bloc doi tâlhari lovesc şi batjocoresc o tânără - colegă de clasă cu acesta (inferior celor doi din punct de vedere fizic, individul Z alege să nu intervină în apărarea colegei sale, ci să solicite ajutor la 112). Între timp, tâlharii părăsesc locul cu pricina, lăsând-o pe victimă într-o baltă de sânge. Până la sosirea echipajelor de poliţie, tânăra a decedat.
Peste câţiva ani, individul Z alege să lupte împotriva fărădelegilor în meseria de criminalist.

Cine/Ce l-a motivat să aleagă întocmai?
Iubirea pentru meseria respectivă 
Ura pentru nedreptate, provocată de întâmplarea din copilărie
  

          Comparativ, omul a cărei motivaţie se concentrează pe iubire, nu are garanţia că în drumul său va întâlni numai dragoste. Vechea zicală se potriveşte perfect aici: "De la dragoste la ură nu-i decât un singur pas.". Oriunde şi oricând suntem înconjuraţi de ispite, dintre care tentaţia pentru rău este cea mai puternică. De unde se ştie că, pornind cu iubirea ca motivaţie, aceasta nu se va transforma în ură, pe parcurs? 
          
          Creştem cu iubire, dar semănăm ură. Doar pentru că ne complacem într-o stare de bine când vine vorba de propria persoană, asta nu înseamnă că toţi suntem conduşi de iubire. Zilnic suntem puşi în situaţia de a supravieţui şi tot zilnic ne "agăţăm" de diverse motivaţii care nu reprezintă concretul. Câţi dintre voi nu aveţi momente în care iluziile devin cele mai puternice impulsuri în această călătorie nesfârşită? 
          Vă mărturisesc, prieteni, că nici eu nu sunt mai presus de un oarece mediocru care, neştiind ce să aleagă dintre iubire şi ură, preferă să ocupe o poziţie strategică în faţa imprevizibilului şi să acorde urii întâietate. Slăbiciune sau teamă de "mai bun" ?

Tu ce alegi ca motivaţie?
Iubire
Ură