Moartea ţine cu cei drepţi




Azi nu te regăseşti în ce erai odată,
Imaginea de-atunci îţi pare mult schimbată,
Nu poţi să scapi de rău, dar poţi spera la bine,
A-mbătrânit şi Timpul odată cu tine…
Prieten vechi de-al tău, ar vrea să plece poate,
Destul de istovit să vindece pe toate.

Ciocnind cu Timpul în pahare de cristal,
Vorbiţi de-acele amintiri uitate în jurnal
De binele şi răul săvârşit de amândoi
Vă amăgeşte regretul dintr-o zi de joi.
Tu – enigmatic, jovial, din fire rece,
El – călător prin lume, ce uită să mai plece.

Cum picură tristeţe în vinul sângeriu
Îţi picură amar şi-n sufletul pustiu.
Deplângi anost momentul când va pleca departe,
Când ştii că cel mai mult ţi-e frică de singurătate.
Ai vrea să vină Moartea să-ţi ţină de urât,
Să-ţi poarte gândul sobru către Necunoscut.

Dar Moartea nu-i salvare, ci aspra ta sentinţă,
Nu poate vindeca, aşa cum crezi de cuviinţă.
Ucis de singurătate, degeaba o aştepţi,
Căci Moartea n-o să vină, ea ţine cu cei drepţi.
Continuă să speri!”, un înger ţi-a şoptit,
Trecutul e gravat în piatră, iar viitorul în nisip.

E timp şi de regrete, e timp şi de minciuni,
E timp de bunătate, de iertare, de minuni.
E trist să uiţi de tine, dar e mai trist să uiţi
Că ai timp pentru toate, şi inimă s-asculţi.

Nu ai motiv să plângi, căci mereu aţi fost doi:
Doar tu şi vinul roşu, în ziua ta de joi.
Şi de te-ntreabă cineva de ziua dinainte,
Prefă-te că eşti fericit şi spune:
E doar o zi de care nu-mi aduc aminte…


2 comentarii:

radytsu spunea...

Răsări poezia , ca ciuperca după ploaie :D . Vremea îi propice scrisului , şi tu , şi Mihai ... Nici nu ştiu care dintre postări e mai interesantă . Cert e că amandoi vorbiţi despre moarte , din unghiuri diferite bineînţeles ... să trag vreo concluzie :)) ?
Te-ai depăşit pe tine însuţi cu compoziţia de mai sus . La prima vedere am rămas fără cuvinte ... deaia a trebuit să o citesc de doua ori ! :-j
Nici la şcoală nu m-a fascinat comentariul asupra unei creaţii , pentru că mi se pare stupid să încerc să ghicesc eu ce a fost în capul sărmanului autor. Poate că Eminescu vorbea doar despre nişte păsări care dorm ... nu se gândea vreodată că peste 120 de ani de la moartea lui o să fie o gloată de nebuni care atribuie înţelesuri ascunse poeziilor lui . Right ?
Nu pot să mă abţin să nu spun că strofa 5 e genială . Să nu uiţi niciodată că ai scris-o , şi mai ales , să îţi trăieşti viaţa dupa modelul ei !

darkdreamer spunea...

Foarte foarte tare. Sincer poezia e superba.