I don't believe I'd love somebody just to pass the time...

          Înainte de toate, scriu acest articol la rugămintea unei prietene care mă tot bate la cap să mai aduc în discuţie şi lucrurile bune, nu numai crimele şi întâmplările negative. Eu nu obişnuiesc să scriu despre lucruri siropoase, însă…trebuia s-o facă cineva şi pe-asta. Experienţa este cea mai bună inspiraţie. Ce faci însă când nu ai aşa ceva?...
          Dragostea…are zeci, poate chiar sute de definiţii menite să potolească setea de cunoaştere a neexperimentaţilor, să-i pună pe gânduri pe cei deja cuprinşi de ea şi să aline durerea celor părăsiţi de iubire. Întotdeauna am fost de părere că dragostea nu se poate limita la una sau mai multe fraze. Nu poate fi încadrată în categoria “Lucruri de explicat”. Degeaba au tot încercat marii filozofi, de-a lungul timpului, să răspundă la întrebarea: “Ce este dragostea?”, n-au reuşit decât să aşeze cuvintele în propoziţii, să le răstălmăcească – doar, doar vor putea găsi o definiţie completă. Dragostea nu se descrie. Se simte. Sau se simţea, odată…
          Cum rezolvăm problema cu dragostea, azi? Încerc pe tot posibilul să adopt o atitudine optimistă în timp ce înşir aceste cuvinte. Oricât aş încerca, nu reuşesc. În zilele noastre, dragostea s-a dus de râpă, împreună cu alte sentimente nobile ce încolţeau în inimile tuturor, într-un trecut nu foarte îndepărtat. Lumea s-a schimbat prea mult. Sunt de părere că nu mai există dragoste ci, cum spune Bitză, doar senzaţie de ataşare, asociată unor bestii în călduri (nu-i pot numi oameni). Lumea asta a fost invadată de cocalari şi piţipoance. Mai nou, vechea reţetă (flori, bileţele, timiditate) a fost înlocuită cu “Ce faci pisy?”, după care tipa respectivă ajunge imediat “femeia boss-ului” (cu puţin noroc, dacă îi mai arată şi băiatu’ portofelul, următoarea cea mai apropiată locaţie de întâlnire va fi în pat). Ce baftă, aţi zice voi! Asta nu e dragoste…

          Ce s-a întâmplat cu romantismul? Foarte rar mai văd un băiat care ştie ce înseamnă romantism (în niciun caz maşină scumpă, cadouri şi haine de firmă). Am dezbătut problema asta în amănunt cu bunul meu prieten, R. şi chestia e că am ajuns la concluzii diferite. De ce nu mai există romantici – pentru că trăim într-o stare foarte avansată de confuzie. Mintea joacă feste. Inima, mai puţin. Ce vreau să spun e că nu mai există acea pasiune a iubirii, despre care toţi auzim în cărţi şi în filme. Şi la fel de mulţi încă visăm la o iubire ca-n poveşti. Cu toate ingredientele: ieşiri pe ascuns, răbdarea pe care n-o ai până îl/o vezi din nou, nebunia primului sărut, zâmbetul lui/ei, afecţiunea necondiţionată, “Te iubesc!”-ul sincer (care deja a devenit clişeu, majoritatea îl spun în ziua de azi mai des şi mai uşor decât “Mi-e foame” sau “Mi-e somn”), obiceiul copilăresc de a trimite bileţele de dragoste, veşnicii fluturei în stomac (aşa-mi place mie să-i numesc), atingeri care-ţi fac “pielea de găină” şi inima să bată atât de puternic, trandafiri roşii (ai grijă să nu-i oferi în faţa prietenilor, s-ar putea să te alegi cu răutăţi spuse pe tema asta), plimbări ţinându-vă de mână, priviri călduroase. Băieţii sunt mai puţin doritori de toate aceste lucruri, însă fetele… 
           R. spunea că toate chestiile romantice pe care ar trebui să le facă un băiat sunt atenuate de spiritul de turmă. Că un băiat evită să fie sensibil cu iubita lui de teamă că cei din anturaj îl vor lua în râs sau îl vor da afară din grupul lor. I-am spus că nu-l cred, doar pentru că nu am mai întâlnit de multă vreme pe cineva sensibil şi asta mă convinge că nu mai există aşa ceva. Sensibilitatea e o calitate de apreciat. Dacă voi, băieţi, aţi ţine cont măcar pe sfert de toate astea, atunci cred că aţi răspunde cu succes la întrebarea lui Mel Gibson (“Ce-şi doresc femeile?”).

          Da, cere multă răbdare şi bătaie de cap, dar dacă într-adevăr iubeşti pe cineva, încerci din tot sufletul să îl/o faci fericit/-ă. Unii dintre voi veţi spune că noi, fetele, avem mult prea multe pretenţii. Şi, mă rog, de ce n-am avea?? De ce să nu visăm la o iubire ca în filme? Oamenii sunt făcuţi pentru iubire. Oamenii vor să afle dragostea. Cred că e foarte greu să găseşti pe cineva, când la tot pasul eşti invadat/-ă de cocalari şi piţipoance. Tocmai de asta speri să găseşti iubirea, încă mai ai o fărâmă de speranţă care-ţi spune că undeva acolo, e cineva şi pentru tine. Simplitatea este încă un lucru desprins din filme. E cam greu să găseşti o persoană sensibilă, sinceră, frumoasă, sexy, devotată, să iubească animalele şi copiii, să te înţeleagă în orice situaţie….etc. Adică perfecţiunea. Poate fiindcă lumea a luat-o razna rău de tot, fiecare caută şi SPERĂ să găsească persoana perfectă.

          Dacă ce am zis mai sus arată că am o mentalitate demodată, aşa o fi! Sau poate că m-am săturat de aşa-zisele cupluri de îndrăgostiţi ce se salută cu “Bună, păpuşă!” şi “Ce bun eşti de la spate!” şi îşi iau limbile în gură pe la orice colţ de stradă. Asta numai iubire nu e! Şi ideea de a ieşi cu cineva doar pentru că te simţi singur/-ă e de-a dreptul stupidă. Mă gândeam să folosesc replica “Ia-ţi un câine!”, dar în cazul ăsta, “Ia-ţi o păpuşă gonflabilă!” Cum să stai cu cineva doar pentru că toţi amicii tăi au iubite, şi tu nu?! Asta chiar nu înţeleg, îmi pare rău.
          Dar dacă iubeşti, iubeşte sincer. Fă-ţi curaj şi spune-i ce simţi pentru el/ea. Dacă nu e o cauză pierdută, va aprecia asta. Nu uita că iubirea vine din adâncul inimii. Nu o căuta în citate sau în filme, nu vei afla ce înseamnă decât simţind iubirea. Şi mai interesant e că nu ai idee când, unde, sau cum te-a lovit. E simplu… Iubeşte!

          Orice Romeo are Julieta lui :)