Nu pot scrie oricând. Am nevoie de micile mele secrete pentru a alunga plictiseala de zi cu zi: un playlist cu melodii triste (pe care intenţionez să-l pun la punct de mai bine de 2 luni), o cameră goală şi, bineînţeles o atitudine negativistă. Reţeta ideală pentru mine şi ideile mele.
Mă gândesc să vorbesc despre prietenie. Dar totodată îmi trece prin minte şi ideea că este un subiect atât de complex, încât sunt absolut sigură că aş putea spune multe şi în acelaşi timp mai nimic. Oricât m-aş strădui, esenţialul nu-l pot spune eu sau altcineva. Pentru că esenţialul există în fiecare dintre noi. Cred că în clasa a patra m-am confruntat întâia oară cu ideea de prietenie. Până atunci habar n-aveam că există, dar mai ales ce-o fi aia(?!). Simpla şi banala compunere de atunci: “Cel mai bun prieten” m-a pus serios pe gânduri şi, fiind doar un copil, nu i-am acordat prea mare importanţă. Eram mai mult entuziasmată de computerul în faţa căruia am fost pusă pentru prima dată pentru a scrie mini-compunerea. A fost într-adevăr o performanţă – 5 rânduri banale în care am spus ceva de genul: “E prietena mea cea mai bună pentru că ne înţelegem bine şi în fiecare zi mergem împreună spre şcoală.”
Fiecare lucru e bun la vremea lui. Dar puţini sunt aceia care mai cred în prietenie. Unii spun că nici nu ar fi existat aşa ceva. Într-o lume gata să apună, cele mai întunecate gânduri devin cele mai puternice arme împotriva sentimentelor. Şi fiindcă viaţa ne tratează ca pe nişte jucării, continuăm să trăim în acelaşi neant distrugător de vise.
Prietenie – analogie între stratificarea socială şi cea comportamentală. Ce înţelegem, de fapt prin prieteni? Pun pariu că toate definiţiile din lume, la un loc, n-ar putea explica noţiunea de “prietenie”, oricât de complete ar părea. Fiecare om trebuie să fi avut cel puţin un prieten şi să fi fost la rândul său prietenul cuiva. Toată viaţa căutăm copii ieftine ale personalităţii noastre, în încercarea de a ne identifica complet cu ele. E simplu. Le numim prieteni, dar sunt doar simple persoane care, din obligaţie şi bun simţ acceptă să împărţim cu ele temerile, problemele, bucuriile, minciunile, speranţele, aiurelile. Nici vorbă că le-ar păsa câtuşi de puţin. Continuă să se prefacă interesaţi de toate aceste nimicuri – nu mă întrebaţi de ce, pentru că nu ştiu. Fiecare aleargă în felul lui mereu după ceva…
Copilăria este perioada în care apar primii prieteni. Dacă nici la vârste fragede nu putem lega o prietenie adevărată, şansele sunt minime ca acest lucru să se petreacă mai târziu. Mai târziu începe “viaţa reală”, unde simplele activităţi ca: mersul la şcoală, jocurile sau un somn bun, vor fi înlocuite cu imaginea perfectă a adultului capabil de a-şi controla singur destinul.
Încrederea, reciprocitatea, sprijinul, confidenţialitatea şi sinceritatea nu mai sunt astăzi elemente definitorii ale prieteniei. Chiar mi-a trăsnit prin minte ideea de a folosi DEX-ul. Şi asta am şi făcut. Trebuie să recunosc că ce am găsit m-a amuzat un pic: PRIETENIE – Sentiment, de obicei durabil, propriu relaţiilor dintre prieteni. Sintagma “de obicei durabil” prefer să nu o comentez.
Sunt momente în care greutăţile şi problemele zilnice ne pun la încercare capacitatea de a le face faţă. În acele momente avem nevoie de un umăr pe care să plângem. Unii dintre noi, mai norocoşi, au mai mult de un prieten căruia să-i spună tot ce apasă greu pe suflet. Alţii, mai ghinionişti din fire, preferă să nu împartă cu nimeni problemele lor. Nu pentru că nu vor, ci pentru că nu au pe nimeni care să-i asculte. Dar Voi, cei care mai aveţi prieteni, nu îi alungaţi din suflet, nu îi uitaţi. Iubiţi-i pentru ce sunt, şi nu pentru ce aţi vrea să fie. Iar cei care cred că au pierdut un prieten, să se mai uite o dată înapoi. Învăţaţi să iertaţi, căci altfel s-ar putea să fie prea tarziu.
Acest articol a fost scris în speranţa că încă mai există prieteni adevăraţi. Este pentru cei care au avut nevoie de un sprijin. Pentru cei ce îl au, dar şi pentru cei ce încă îl aşteaptă. Pentru cei fericiţi şi trişti deopotrivă; bogaţi şi săraci; învingători şi învinşi. Dar mai ales pentru prieteni…
Notă: “Când azi Diavolul dictează cum să-ţi trăieşti viaţa, tu zâmbeşte-i ironic mâine, spunându-i că eşti propriul tău stăpân.”